Scream 4

La cincisprezece ani după oribilele crime ale celui numit Ghostface, Sidney Prescott (Neve Campbell), acum scriitoare de succes a unui roman motivaţional, se întoarce în orăşelul său natal, Woodsboro, care este ultima oprire în turneul de promovare a cărţii sale.
Din nefericire, odată cu întoarcerea ei, reapare şi Ghostface, care îi pune în pericol pe toţi cei dragi lui Sidney, şeriful Dewey (David Arquette) şi Gale Weathers (Courteney Cox), care acum sînt căsătoriţi, ca şi pe verişoara ei Jill (Emma Roberts) şi pe mătuşa sa Kate (Mary McDonnell). Însă aceştia nu sînt singurii care se află în pericol, căci o nouă generaţie are acum de înfruntat o teroare nouă.

Scenariul celui mai nou episod horror din această serie începută în anii ’90 îi aparţine lui Kevin Williamson, iar regizor este însuşi maestrul genului horror şi creatorul acestei serii, Wes Craven. Alături de Neve Campbell îi mai regăsim pe Courteney Cox, David Arquette, Emma Roberts, Hayden Panettiere, Rory Culkin, Anthony Anderson, Adam Brody, Mary McDonnell, Marley Shelton, Nico Tortorella, Marielle Jaffe, Kristen Bell, Anna Paquin, Lucy Hale, Shenae Grimes, Aimee Teegarden şi Brittany Robertson.

Iron Sky

În 1945 naziştii au ajuns pe lună. În 2018 se întorc pe Pământ.

Fugiţi din calea tribunalelor militare, naziştii s-au refugiat pe lună acum peste şase deceni. De atunci, plănuiesc întoarcerea şi preluarea controlului. Invazia este planificată pentru anul 2018.

O idee buna! Actori, sunt buni! Concluzia: e de rau!!!!

E o idee foarte buna (nu exceptionala, dar buna): nazistii pe luna {in realitate exista niste teorii, dar sigur nu sunt nazisti pe luna (si NASA nu ne spune tot), daca va documentati veti vedea ca in urma unor reportaje s-a descoperit ca Neil (ala primu' pe Luna) a exprimat un lucru (bla bla bla... nu am retinut; ceva de genu: Nave imense, gigantice etc. etc.), cika ar fi colaborat nazisti cu niste omuleti mici si verzi si de acolo tehnologie}, sa revenim. Deci sunt acolo nazistii aia pe luna (cum dreq au ajuns ei acolo cand in '45 abia s-au inventat avioanele) vin inapoi pe Pamant si pac pac... acum care o sa fie sfarsitu' ne extermina nazistii, nu! Bineinteles ca americanii scot o arma nucleara din buzunar si bum!!!!!, totul se termina perfect, suntem, iar fericiti si gata. Am pierdut inca o seara din viata doar ca sa vad un film care nu m-a impresionat deloc.
Acum cateva amanunte: eu am comentat ideea pe care e conceput filmul, actorii (Götz Otto, asta o sa fie cel mai bun film al lui). O sa revin cu un alt comentariu inainte de aparitie {tot un esec va ramane}. O sa fie bine!

RIO 2011

De la creatorii filmului de succes EPOCA DE GHEAŢĂ vine RIO, o comedie 3D despre o aventură în sălbăticie. Blu este un papagal ara care nu a învăţat niciodată să zboare, şi se bucură de o viaţă confortabilă împreună cu proprietara sa şi cea mai bună prietenă a lui, Linda, în orăşelul Moose Lake din Minnesota. Blu şi Linda cred că el este ultimul din specia sa, dar când află de existenţa unui alt ara care locuieşte în Rio de Janeiro, pornesc spre tărâmul îndepărtat şi exotic pentru a o găsi pe Jewel, jumătatea de sex opus a lui Blu. Nu după mult timp de la sosire, Blu şi Jewel sunt răpiţi de un grup de traficanţi de animale. Blu scapă, ajutat de versata Jewel şi un grup de păsări orăşene miştocare şi cu vorbă dulce. Acum, cu noii prieteni de partea lui, Blu va trebui să găsească curajul de a învăţa să zboare, de a scăpa de răpitorii care le sunt pe urme, pentru a se întoarce la Linda, cea mai bună prietenă pe care a avut-o o pasăre vreodată.
   

RIO, de la studiourile Blue Sky şi Twentieth Century Fox Animation, este cel mai mare şi mai ambiţios film de animaţie al studiourilor. E plin de anvergură şi  grandoare, plin de caracter, culoare, muzică, emoţie şi distracţie. Povestea se desfăşoară în mijlocul unei jungle colorate, un paradis pe plajă, o metropolă întinsă - şi o sărbătoare care pune capac la toate, ştiută ca şi Carnaval. RIO e mai mult decât un punct pe hartă, e un loc magic, o stare de spirit şi o atitudine.

The Roommate (2011)

Într-un dormitor de cămin studenţesc, linia fragilă de demarcaţie între prietenie şi obsesie face din filmul  Colega de cameră, cu Leighton Meester, Minka Kelly şi Cam Gigandet, un thriller psihologic care-ţi dă pur şi simplu fiori. Regizorul Christian E. Christiansen, nominalizat la premiul Academiei, realizează o poveste bine dozată despre nebunie şi personalitate multiplă, plină de întorsături neprevăzute şi surprize care-ţi taie respiraţia, despre o studentă naivă, din primul an de facultate, care începe să-şi dea seama că partenera ei de cameră nu este deloc ceea ce pare a fi.

Sara (Minka Kelly), o proaspătă studentă la design, porneşte din Iowa sa natală spre Los Angeles stăpânită de dorinţa de a începe studiile şi de a cunoaşte marele oraş pe care nu-l văzuse niciodată. Drăguţă, plină de viaţă şi curioasă din fire, Sara le cucereşte pe noile sale colege de cămin, în special pe colega sa de cameră, Rebecca (Leighton Meester). Provenind dintr-o familie bogată din Pasadena, Rebecca o ia imediat pe Sara sub protecţia ei, arătându-i locurile importante din oraş şi împărţind cu ea bogata sa garderobă de unicate vestimentare.

Dar atunci când Sara începe să-şi facă mai mulţi prieteni în campus, petrecându-şi timpul liber inclusiv cu Tracy (Aly Michalka) o mare iubitoare de petreceri, Rebecca se izolează, fiind geloasă pe colega ei de cameră, care dovedea că e mult mai sociabilă şi mai „cu lipici” decât ea. Pe măsură ce Sara intră într-o relaţie romantică cu Stephen (Cam Gigandet) şi după venirea la Los Angeles a lui Irene (Danneel Harris), mentorul Sarei, Rebecca se simte neglijată şi hotărăşte să lupte pentru a o păstra pe Sara doar pentru ea.

Comportamentul posesiv al Rebeccăi devine din ce în ce mai alarmant, iar Sara începe să suspecteze că Rebecca îi sabotează toate prieteniile cu ceilalţi. Când Sara acceptă cu greu invitaţia de a petrece ziua de Thanksgiving în conacul părinţilor Rebeccăi, ea descoperă un secret care o convinge să o părăsească pe Rebecca, mutându-se împreună cu Stephen.
Deşi Sara încearcă să se distanţeze de fosta ei colegă de cameră, Rebecca devine tot mai violentă în obsesia ei pentru Sara, făcând confruntarea inevitabilă.  

Screen Gems prezintă o producţie Vertigo Entertainment, Colega de cameră, avându-i în rolurile principale pe Leighton Meester (“Gossip Girl”), Minka Kelly (“Friday Night Lights”), Cam Gigandet (Burlesque), Aly Michalka (Easy A), Danneel Harris (“One Tree Hill”), Frances Fisher (Titanic) şi Billy Zane (Titanic).

Colega de cameră, este un film regizat de Christian E. Christiansen (Råzone), nominalizat la premiul Academiei, după un scenariu de Sonny Mallhi (Possession). Filmul este produs de Doug Davison (How to Train Your Dragon) şi Roy Lee (The Departed).  Producătorii executivi sunt Beau Marks (Son of the Mask) şi Sonny Mallhi. Directorul de imagine este Phil Parmet (Halloween). Scenografia îi aparţine lui Jon Gary Steele (Burlesque), iar montajul lui Randy Bricker, A.C.E. (Takers). Muzica originală e compusă de John Frizzell (Legion), iar mixajul e realizat de Michael Friedman. Costumele sunt create de Maya Lieberman (Takers).

Paul. Un extraterestru fugit de-acasă

Simon Pegg şi Nick Frost (Hot Fuzz, Shaun of the Dead) fac din nou echipă în Paul, în rolurile a doi tocilari pasionaţi de SF al căror pelerinaj prin America îi aduce în zona faimoasă pentru apariţii de OZN-uri. Odată ajunşi acolo, le iese în cale un extraterestru care îi va arunca într-o călătorie atât de zănatică, încât percepţia celor doi asupra universului se va schimba pentru totdeauna.

Un extraterestru pe nume Paul şi-a petrecut ultimii 60 de ani captiv într-o bază militară ultrasecretă. Din motive necunoscute, extraterestrul, care între timp căpătase năravuri pământene, decide să evadeze. Aşa că sare în prima maşină care îi iese în cale – cea cu care călătoreau Graeme Willy (Pegg) and Clive Gollings (Frost).

Vânaţi de agenţi federali, dar şi de tatăl fanatic al unei tinere pe care o răpesc din greşeală, Graeme şi Clive născocesc un plan aiuristic pentru a-l duce pe Paul la nava-mamă. Sunt doar doi nătăfleţi care se chinuie să fie de ajutor, însă Paul îi vede ca pe doi eroi intergalactici.

Paul este regizat de Greg Mottola (Superbad), după o poveste de Pegg & Frost. În distribuţie se mai află Jason Bateman, Kristen Wiig, Bill Hader, Blythe Danner, Joe Lo Truglio, John Carroll Lynch, David Koechner şi Sigourney Weaver.

127 Hours

127 DE ORE este povestea adevărată a remarcabilei aventuri a alpinistului Aron Ralston (James Franco) pentru a se salva după ce un bolovan a căzut şi i-a zdrobit braţul şi îl blochează într-o fantă izolată dintr-un canion din Utah. Pe întreaga durată a călătoriei sale, Ralston îşi aminteşte prieteni, iubite (Clémence Poésy), familie şi pe cele două excursioniste (Amber Tamblyn şi Kate Mara) pe care le-a cunoscut înainte de accident. 

Pe durata următoarelor 5 zile, Ralston se luptă cu natura şi cu proprii demoni pentru a descoperi în cele din urmă că are curajul şi ceea ce este necesar pentru a se scoate indiferent de metodă, să coboare peretele de 20 de metri şi să meargă pe jos peste 13 kilometri înainte de a fi salvat în cele din urmă.  Povestit cu o structură narativă dinamică, 127 DE ORE este o poveste viscerală şi palpitantă care va duce publicul într-o nouă călătorie şi va dovedi ce putem face când facem alegeri în viaţă.

    Fox Searchlight Pictures şi Pathé prezintă, în asociere cu Everest Entertainment, o producţie Cloud Eight / Decibel Films / Darlow Smithson.  127 DE ORE este regizat de către Danny Boyle după un scenariu de Danny Boyle & Simon Beaufoy (SLUMDOG MILLIONAIRE) bazat pe cartea Between a Rock şi a Hard Place (Între ciocan şi nicovală) de Aron Ralston.  Filmul este produs de Christian Colson, Danny Boyle şi John Smithson şi producătorii executivi sunt Bernard Bellew, John J. Kelly, François Ivernel, Cameron McCracken, Lisa Maria Falcone şi Tessa Ross. 

Distribuţia, în frunte cu James Franco, îi include pe următorii: Amber Tamblyn, Kate Mara, Clémence Poésy, Kate Burton şi Lizzy Caplan.  Folosind tehnici inventive din punct de vedere vizual pentru a recrea întreaga gamă de experienţe a personajului principal, producţia a folosind doi directori de imagine principali, Anthony Dod Mantle, B.S.C., D.F.F. (SLUMDOG MILLIONAIRE) şi Enrique Chediak (28 DAYS LATER), designer de producţie şi de costume Suttirat Larlarb (SLUMDOG MILLIONAIRE), monteurul Jon Harris (KICK-ASS) cu muzică de A.R. Rahman (SLUMDOG MILLIONAIRE).   

Christian Bale, preot înainte de Batman

Înainte de filmările la Dark Knight Rises, Christian Bale a îmbrăcat un alt costum negru, cel al unui preot, în producţia regizorului chinez Zhang Yimou (House of Flying Daggers), intitulată 13 Women of Nanjing. Primele imagini din film au poposit online, via Tianjinwe.com.

Bazat pe romanul omonim al lui Yan Geling, filmul va spune povestea a 13 prostituate deghizate în studente care urmează a fi luate drept escorte de către soldaţi în timpul ocupaţiei de şase săptămâni pe care japonezii au instituit-o, la sfârşitul anului 1937, în fosta capitală chineză Nanjing.

Mai mut de 20.000 de femei au fost omorâte şi violate atunci de trupele japoneze, iar incidentul a rămas cunoscut sub numele de Masacrul de la Nanjing. Bale va interpreta în film rolul lui John, un preot american care salvează de la moarte grupul de femei chineze.

Pelicula şi-a început filmările în luna ianuarie şi are un buget de 90 de milioane de dolari, fiind unul dintre cele mai de amploare proiecte cinematografice filmate vreodată în China.

Lansarea lui 13 Women of Nanjing va avea loc în luna decembrie.

Hall Pass (2011)

Cine nu şi-a dorit niciodată un Concediu de la căsnicie? Rick (Owen Wilson) şi Fred (Jason Sudeikis), doi prieteni foarte buni căsătoriţi de mulţi ani, sunt pe punctul de a afla ce pot face cu o săptămână de libertate absolută. Încercând să readucă pasiunea în căsniciile lor, consoartele celor doi (Jenna Fischer, Christina Applegate) le oferă soţilor o săptămână în care sunt liberi să facă orice îşi doresc, fără întrebări şi mai ales, fără consecinţe.

Pare într-adevar un vis devenit realitate pentru Rick şi Fred, însă comicul situaţiei nu întârzie să apară. Proaspeţii crai realizează repede că libertatea câştigată peste noapte nu îi ajută absolut deloc şi că după atâţia ani de trai liniştit,  sunt complet depăşiţi de provocările burlăciei.

Celebrii regizori Bobby şi Peter Farrelly (There’s Something About Mary, Dumb and Dumber) aduc pe marile ecrane Concediu de la căsnicie, o comedie scandaloasă cu  Owen Wilson, Christina Applegate, Jason Sudeikis şi Jenna Fischer în rolurile principale.

Nevasta de imprumut

"Just Go With It" / "Pretended Wife" - Lung e drumul...
...noroc că-i presărat cu poante

Lung de drumul de la origini şi pân-la rezultatul de azi. Mai întâi, în 1963, Pierre Barillet şi Jean-Pierre Grédy, clasicii autori francezi de teatru bulevardier, au scris «Fleur de cactus». Câţiva ani mai târziu, Abe Burrows a adaptat-o pentru realitatea americană şi scena de pe Broadway, unde "Cactus Flower" a înregistrat un succes răsunător, cu Lauren Bacall în rolul principal. Hollywoodul s-a şi repezit s-o înhaţe, în 1969, pentru tripleta de aur Ingrid Bergman, Walther Matthau şi Goldie Hawn, în regia lui Gene Saks, după un scenariu de I.A.L. Diamond - genialul autor de comedii născut la Ungheni, Iaşi, în 1920, de la care ne-au rămas "Some Like it Hot", "The Apartment", "Irma la Douce", "Avanti!", "The Front Page", sau "Fedora". Aşa că se pune întrebarea: când ai o asemenea comoară, o bijuterie, un... diamant de dramaturgie cinematografică precum un scenariu de Diamond, cât de inconştient poţi fi imaginându-ţi că te ţin pe tine curelele să scoţi din el ceva şi mai bun? Lasă-l, nene, aşa cum e, şi tu pune mâna şi filmează, dacă ţii morţiş să faci un remake!
Da' ei, nu şi nu. Din motive numai de ei ştiute, cei trei Doamne şi toţi producători, Adam Sandler, Heather Parry şi Jack Giarraputo, musai să tocmească doi ageamii la încropit un nou scenariu, mai învăţat şi mai bărbat. Allan Loeb a mai scris câteva mediocrităţi (ca "21" sau "Wall Street: Money Never Sleeps") şi spanacuri ("The Switch" ori "The Dilemma"), iar Timothy Dowling e abia la al doilea lung-metraj, după neînsemnatul "Role Models"). Dacă ăştia doi aveau un pic de minte, ar fi luat seama la structura pe cât de solidă, pe atât de flexibilă, a scenariului lui Diamond, ar fi lăsat-o aşa cum era, şi ar fi operat numai modificări formale şi de detaliu. Nu e nici o nenorocire că fostul medic stomatolog a devenit acum chirurg plastician - că de, se poartă! - că vechea Stéphanie Dickinson, sub noul ei nume de Katherine Cutărescu, are doi copii, că mai apar şi alte personaje, şi că până la urmă toţi se duc în Hawaii. Putem înţelege (fără a fi de acord cu ele, că nu ne-am pierdut chiar şi ultima brumă de bun-simţ) şi torentele de referiri genitale şi uro-scatologice care au invadat în noul mileniu noţiunea de "simţ al umorului" pe tărâmul ce se întinde din Atlantic la Stâncoşi şi mai departe. Ceea ce rămâne un mister e cum de discipolii unor Robert McKee şi Syd Field, odată ce demontează un scenariu clasic ca să vadă ce-are înăuntru, nu-s în stare să-l mai asambleze la loc. Scriptul celor Loeb şi Dowling e dezlânat, pierdut printre detalii, şi mai ales îngrozitor de previzibil - la un nivel de-a dreptul sinucigaş.
Se pune aici o problemă extrem de sensibilă: desigur, cine a văzut "The Cactus Flower", ştie de la început care va fi finalul. Că prea puţini dintre spectatorii zilelor noastre, mai ales amatori de "comedii romantice", nu s-ar dedulci nici morţi la filme clasice, iar nu-i o noutate (vorbeam anii trecuţi cu una din Vest pe net, şi i-am recomandat nu mai ştiu ce Hitchock sau Orson Welles sau aşa ceva - ce credeţi că mi-a răspuns? "Nu mă uit la vechituri!"). Nenorocirea e că nici măcar nu e nevoie să ai habar de versiunile anterioare, ca să te prinzi încă din primul sfert de oră că Danny şi Katherine vor rămâne finalmente împreună, cu copii cu tot, ca să pună de-o familie unită şi fericită. Şi nici chiar asta nu-i o nenorocire iremediabilă, dacă eşti conştient de una dintre regulile de beton-armat ale artei şi meseriei filmului: dă-i spectatorului ceea ce aşteaptă, dar într-un fel la care nu se aşteaptă! Dacă, mizând atât pe improbabila cultură, cât şi pe foarte posibila putere ghicitoricească a spectatorilor, Loed şi Darling ar fi inventat pentru deznodământ o răsturnare cu adevărat spectaculoasă, care să precipite inevitabilul cum nici cu gândul nu gândeai, filmul ar fi devenit nu neapărat semnificativ (în fond, e doar un produs de consum şi nimic mai mult), ci măcar meseriaş lucrat şi distractiv la modul onest.
Din păcate, în lipsa oricărei intenţii de acest fel, nenorocirea degenerează în catastrofă: în ultima treime, se întâmplă o grămadă şi nimic, protagoniştii se dumiresc lent dar sigur că-s sortiţi unul altuia, ba încă până şi terţa, mult râvnita sex-symboală pentru care se pusese în mişcare toată farsa, se prinde cum stau lucrurile, în deplin sincron şi cu deplină duioşie, aşa că pur şi simplu vine şi le măturiseşte şi le dă binecuvântarea şi-şi găseşte perechiul ideal în avion şi ca să se pupe chiar toţi Piaţa Endependenţi, eroina devine best friends cu scorpia care-o terorizase şi-n tinereţe, şi-n Hawaii. C-aşa-i în tenis (vorba ceea... pe care bine că n-a auzit-o nici un scenarist american, că sigur se şi repezea să pună pî în loc de tî - ca-n bancul ăla cu campionul de ting-tong).
Cu toate astea, o să râdeţi, dar... o să râdeţi. Nu, n-am greşit - chiar veţi râde, fiindcă în mod surprinzător, filmului nu-i lipseşte umorul de dialog. Cel puţin la nivelul replicilor, poantele sunt ignenioase, se articulează în cascade convingătoare, şi reuşesc în majoritatea cazurilor să amuze. Regia lui Dennis Duggan se relevă mult mai curată şi mai organic legată decât în precedentele sale "I Now Pronounce You Chuck & Larry", "You Don't Mess with the Zohan" sau inutilitatea anostă de "Grown Ups", reuşind şi unele speculaţii destul de vii ale relaţiilor dintre personaje, sau câteva figuri de stil remarcabile în sine (că altfel, n-au absolut nimic de-a face cu povestea sau cu conceptul de ansamblu - ca ralenti-ul cu negrişorul care azvârle cu paharul de cola în burta gravidă a maică-sii, sau secvenţa cu dormitul în cada de la baie, filmată bine dar supralicitată grosier).
O altă surpriză surprinzător de surprinzătoare e că Adam Sandler nu mai joacă atât de prost ca de obicei - şi el e-n stare să ne smulgă mai un zâmbet, mai un hohot, în special datorită dialogurilor hazlii şi indicaţiilor de regie. Jennifer Aniston a crescut şi ea frumos, de pe vremea când se pierdea-n peisajul altor aşa-zise comedioare romantice fără nici un chichirez, iar debutanta Brooklyn Decker, fost fotomodel, e mult prea frumoasă pentru binele ei propriu - şi al filmelor în care apare: pur şi simplu, personajul nu e credibil chiar şi doar uitându-te cum arată. De jucat, joacă natural, dar virtuţi speciale nu relevă - cel puţin deocamdată. Nicole Kidman e inutilă într-un personaj inutil (cum spuneam, ar fi trebuit să fie aia negativă, dar nu determină nimic în afară de câteva glumiţe şi, colac peste pupăză, se mai şi dă pe brazdă la sfârşit). Copiii Bailee Madison şi Griffin Gluck sunt talentaţi, expresivi şi, slavă Domnului, deloc frumoşi ca-n pozele de reclamă, aşa că s-ar putea să-i aştepte un viitor onorabil.
În rest, şi exact la antipozi faţă de ceea ce spuneam despre ăştia micii, obligatoria fotografie de o perfecţiune a definiţiei şi încărcătură a cromaticii efectiv diabetic-indigeste - c-aşa-i în comedia romantică, precum şi-n tenis (cu tî, nu cu pî!).

Transfer de identitate

Dacă nu eşti pasionat de ştiinţă şi de verosimil, Source Code o să-ţi ofere o captivantă combinaţie de film de acţiune, thriller, dramă şi film de dragoste cu Jake Gyllenhaal, un actor în stare să bifeze cum trebuie mai toate genurile.

Source Code este unul dintre acele filme care te mint, dar le apreciezi că te mint frumos. Sunt toate şansele ca cele 93 de minute ale acestei premiere să treacă foarte repede o dată ce te-ai aşezat confortabil pe scaunul de cinema, pentru că Duncan Jones (a semnat apreciatul SF Moon din 2009) te atrage imediat cu o poveste puternică, personaje captivante şi suficientă andrenalină ca să-ţi ia ochii de la dedesubturile ştiinţifice ale poveştii sale.

Practic, avem de-a face cu unul dintre acele filme în care o invenţie revoluţionară permite explorarea unei alte direcţii a action-ului clasic. Transferul de identitate (care a devenit şi traducerea în română a titlului) permite retrăirea în repetate rânduri a ultimelor opt minute din viaţa unui om. Exact aşa facem cunoştinţă şi cu Colter Stevens (Gyllehnhaal): soldatul se trezeşte în corpul unui bărbat aflat într-un tren şi află curând că misiunea lui este să descopere cât mai repede cine este teroristul ce va arunca totul în aer în doar opt minute.

Cu ajutorul "transferului de identitate" (din fericire Duncan Jones dă suficient de puţine detalii despre tehnologie ca să nu te provoace), Colter va retrăi iar şi iar această scurtă perioadă de timp descoperind de fiecare dată noi indicii şi... (aici intră în acţiune filmul de dragoste) apropiindu-se tot mai mult de simpatica Christina (Michelle Monaghan), însoţitoarea bărbatului al cărui loc îl ia Colter. Actorul este categoric cel mai mare atu în această poveste care jonglează emoţia şi acţiunea pentru a spune câte ceva despre ceea ce ne face umani, despre eroism şi sacrificiu.

Jucat, filmat şi montat perfect, Transfer de identitate nu-şi epuizează surprizele cu premisa lui exagerată, în arsenalul lui Jones aflându-se suficiente resurse pentru a te ţine atent. Iar la sfârşit, când începi să te gândeşti că detaliile ştiinţifice din spatele poveştii ar face un fizician să se înroşească de furie (sau de invidie, căci multe lucruri ar fi mai simple pentru el), nu poţi decât să-i mulţumeşti lui Jones că, după ce te-a ţinut lipit de ecran, ţi-a mai pus şi mintea la contribuţie.

The Lincoln Lawyer (2011) Avocatul din limuzină

Mickey Haller (Matthew McConaughey) este un avocat oarecare din L.A., care, mereu pe drumuri, foloseşte bancheta din spate a unei limuzine Lincoln drept birou. Pe parcursul întregii cariere, Haller s-a temut că a devenit incapabil să recunoască un om inocent, dar ultimul său caz îl face să simtă gustul groaznic al vinovăţiei, al răului nativ, pur şi diabolic. Louis Roulet, cel mai recent client, este arestat pentru vătămarea unei femei pe care a cunoscut-o într-un bar. Provenit dintr-o familie înstărită, playboy-ul este protejat şi susţinut de mama sa, care vrea cu orice preţ să îl scoată basma curată. Pe măsură ce desluşesc cazul, Haller şi detectivul Raul Levin scot la lumină o latură sinistră a personalităţii lui Roulet şi nenumărate dovezi ale trecutului său întunecat. Deşi tânărul este cel mai bănos client pe care l-a avut vreodată, Haller începe să fie îngrozit de dimensiunile ororii şi, cu preţul propriei vieţi, se zbate să facă dreptate în această poveste.